Site-ul de stiri nr. 1 in Romania iti ofera informatia proaspata corecta obiectiva si documentata despre stirile de ultima ora.
Întrebat de un reporter despre faptul că Macron ar fi anunțat că Franța nu va lua parte la Consiliu, Trump a răspuns: „A spus asta? Ei bine, nu-l vrea nimeni, pentru că foarte curând nu va mai fi în funcție.”
„O să pun un tarif de 200% pe vinurile și șampaniile lui și se va alătura, dar nu e obligatoriu să se alăture”, a adăugat președintele SUA, potrivit Reuters.
O sursă apropiată de președintele francez a declarat luni că Franța are, deocamdată, intenția de a refuza invitația lui Trump de a se alătura „Consiliului pentru Pace”.
Inițiativa, lansată de liderul american în septembrie 2025, are ca scop medierea și încheierea conflictelor internaționale, incluzând și războiul din Gaza.
Potrivit unui document transmis recent de administrația de la Washington către aproximativ 60 de state, țările care doresc o participare mai lungă de trei ani ar trebui să contribuie cu un miliard de dolari.
Reacțiile internaționale au fost, până acum, prudente. Diplomați citați de Reuters au avertizat că noul consiliu ar putea interfera cu activitatea Organizației Națiunilor Unite.
Săptămâna 19 – 26 ianuarie: Temperaturile vor fi sub valorile normale în centrul, nord-estul, nord-vestul și sud-vestul țării, iar în rest se vor apropia de mediile obișnuite. Precipitațiile vor fi puține în vest, nord, centru și sud-vest, dar pot depăși normalul în sud-est.
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când scăpăm de gerul năpraznicSăptămâna 26 ianuarie – 2 februarie: Vremea se încălzește în toată țara, cu temperaturi peste media perioadei. Precipitațiile vor fi mai abundente în regiunile extracarpatice, iar în rest vor rămâne apropiate de normal.
Săptămâna 2 – 9 februarie: Temperaturile se mențin ușor peste normal, mai ales în zonele montane. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, în timp ce în celelalte zone va fi apropiat de media obișnuită.
ANM anunță cum va fi vremea în februarieSăptămâna 9 – 16 februarie: Valorile termice vor fi, în general, apropiate de cele specifice perioadei, cu posibilități de temperaturi ușor mai scăzute în nord-est. Precipitațiile vor depăși ușor normalul în majoritatea regiunilor, în special în sud.
ANM precizează că aceste estimări reflectă tendințe generale privind temperaturile și precipitațiile, raportate la media anilor 2006–2025, și nu includ fenomene extreme de scurtă durată.
UPDATE - Angajații combinatului au protestat: „Vrem să muncim, nu să cerșim”
Peste 200 de angajați ai combinatului Liberty Galați au protestat astăzi în fața Prefecturii, nemulțumiți că nu și-au mai primit salariile de aproape trei luni. Oamenii spun că se află în „șomaj tehnic” încă din septembrie 2025, cu o indemnizație teoretică de 75%, însă nici această sumă nu le-a fost plătită. Muncitorii acuză lipsa totală de comunicare privind viitorul combinatului și spun că autoritățile locale și centrale nu intervin în niciun fel pentru a debloca situația.
Protestatarii reclamă și faptul că majorările recente de taxe și impozite îi afectează direct, în condițiile în care nu au niciun venit. Mulți dintre ei au strigat „Vrem să muncim, nu să cerșim”, în speranța că mesajul lor va ajunge la factorii de decizie. Muncitorii cer soluții urgente pentru repornirea activității și plata restanțelor salariale, avertizând că situația lor devine de la o zi la alta imposibil de suportat.
Știre inițială: Astăzi este așteptat un nou protest al unora dintre siderurgiștii gălățeni în fața Primăriei și a Palatului administrativ, începând cu ora 11.00.
Luni, un bărbat care se afla de 3 zile în greva foamei a fost transportat la spital după ce a început să prezinte simptome de hipotermie.
După o întâlnire care a avut loc, luni, între autoritățile locale, managementul combinatului și sindicate, s-ar fi menționat faptul că Liberty Galați a mai rămas doar cu 2.700 de salariați, potrivit presei locale. Pe de altă parte, Cartel Alfa a transmis că peste 3.000 de salariaţi de la Combinatul Liberty Galaţi, sunt în şomaj tehnic, cu salarii restante de câteva luni, ceea ce determină ”o criză socială care afectează mii de familii”.
Totodată, liderul de sindicat a anunțat că se continuă strângerea de semnături pentru trimiterea unui apel către Guvern pentru salvarea combinatului de la Galați.
„Suntem la jumătatea lunii ianuarie şi, după calendarul pe care l-am creat astăzi, mai devreme de jumătatea lunii februarie n-o să avem buget propus în Parlament.
Jumătatea lunii februarie este varianta realistă. Nu se poate amâna mai mult. Într-o anumită formă, sigur, trebuie să propunem Parlamentului bugetul şi trebuie aprobat pe legislaţia care va exista, cu sau fără reforma în administratie, cu sau fără anumite legi aprobate până atunci, dar trebuie mers înainte”, a declarat vicepremierul Tanczos Barna la un post TV.
Bugetul pe 2026, în întârziere. România poate întâmpina eventuale blocaje în PNRRTanczos Barna a arătat că ministerele au nevoie de bugete aprobate pentru a asigura predictibilitate şi pentru a evita blocaje în derularea programelor finanţate din PNRR.
„Avem PNRR-ul care este foarte, foarte important şi orice zi de întârziere poate să afecteze absorbţia şi succesul acestui program. Iar fondurile europene sunt esenţiale anul acesta.
Prioritatea trebuie să fie pe PNRR, ca să terminăm la sfârşitul lunii august acest program, să facem absorbţie cât mai apropiată de sută la sută, să atingem indicatorii, să facem reformele ataşate de aceste sume primite de la Comisia Europeană”, a afirmat Tanczos Barna.
Vicepremierul a adăugat că înţelege nemulţumirile existente, dar speră ca acestea să fie „ultimele decizii dureroase” luate de actualul guvern.
La rândul său, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a confirmat că în coaliţia de guvernare a fost stabilit un calendar pentru aprobarea bugetului de stat pe 2026.
Potrivit acestuia, în următoarele zile vor fi adoptate plafoanele bugetare, urmând consultări cu ministerele, iar proiectul de buget ar urma să fie publicat şi aprobat în Guvern la mijlocul lunii februarie, pentru ca în a doua parte a lunii să ajungă în Parlament.
Seismul a avut loc la o adâncime de 122,8 kilometri și s-a resimțit în mai multe localități din apropiere.
Cele mai apropiate orașe de epicentru sunt Buzău (53 km), Sfântu Gheorghe (61 km), Brașov (63 km), Focșani (64 km), Ploiești (69 km) și Târgoviște (98 km).
Cutremurul face parte din activitatea seismică obișnuită a zonei Vrancea, cea mai activă regiune seismică din România.
AgoraVox Italia