Site-ul de stiri nr. 1 in Romania iti ofera informatia proaspata corecta obiectiva si documentata despre stirile de ultima ora.
figură politică definită ideologic. „Spre sfârșitul lunii, premierul va avea de luat câteva decizii din care va rezulta dacă este mai degrabă reprezentantul ideologiei USR decât al PNL”, notează Neacșu, subliniind tensiunea dintre retorica reformistă și realitatea politică a guvernării.
În centrul acestei confruntări se află două teme sensibile, amânate ani la rând: interzicerea cumulului pensie–salariu la stat și creșterea vârstei reale de pensionare în sistemele speciale, în special în MAI și serviciile de informații. „Este vorba despre teme anunțate de mult, dar pentru care până acum nu s-a găsit nici susținerea politică, nici soluția tehnică corectă juridic”, explică Neacșu.
USR, partener de guvernare, are o poziție radicală: funcționarii civili din instituții demilitarizate nu ar trebui să beneficieze de pensii militare. „Acestea sunt rezervate, așa cum le spune numele, militarilor din Armata Națională”, punctează avocatul. În schimb, Ilie Bolojan a evitat până acum să preia această viziune, preferând să vorbească vag despre „eliminarea unor reguli speciale” care permit pensionarea anticipată a sute de mii de angajați din sistemul de apărare și ordine publică — un număr estimat la 210.000, argumentează Neacșu.
În final, avocatul punctează sursa reală a puterii lui Bolojan: „Toată puterea în stat a lui Ilie Bolojan se bazează pe controlul pe care îl are asupra Curții Constituționale, care, până acum, i-a trecut puzderia de legi de asumare a răspunderii, adică adoptate prin șantajul practicat asupra majorității parlamentare: votați sau plecăm toți.” Dar dacă acest control se fisurează, „premierul devine o persoană sacrificabilă.”
Potrivit lui Grindeanu, pachetul economic include facilități fiscale, garanții pentru IMM-uri și stimulente pentru investiții, fiind prezentat drept o „reparație morală” după un an în care ajustarea deficitului bugetar ar fi fost suportată în principal de populație și mediul privat. Social-democrații susțin că reducerea deficitului trebuie să vină din creștere economică, nu din tăieri de investiții, și consideră programul lor drept singura soluție pentru protejarea companiilor românești.
Sorin Grindeanu a făcut marele anunț: „Măsurile PSD de relansare economică vor fi aprobate de Guvern”„Măsurile PSD de relansare economică vor fi aprobate de Guvern, prin angajarea răspunderii în Parlament, la pachet cu reforma administrației publice! Este o decizie unanimă a Coaliției de guvernare luată după (prea) multe luni în care am făcut eforturi susținute să-l convingem pe prim-ministrul Ilie Bolojan că susținerea firmelor românești reprezintă o prioritate absolută a Guvernului!
Este un gest logic și așteptat de tot mediul de afaceri! Măsurile includ credit fiscal majorat și alte facilități pentru stimularea noilor investiții - garanții pentru IMM-uri, amortizare accelerată, deduceri suplimentare pentru investițiile în cercetare-dezvoltare.
Ce spune Grindeanu despre măsurile de austeritate impuse de BolojanÎn aceeași măsură, reprezintă și un gest de reparație morală după ce, în 2025, tot efortul guvernării de a reduce deficitul bugetar s-a făcut cu eforturile populației și firmelor. Tocmai de aceea, mă aștept ca nimeni din Guvern să nu se laude cu un eventual deficit pe 2025 mai mic decât cel asumat în fața Comisiei Europene! Nu te poți lăuda că ai tăiat de la investiții și ai crescut taxele și impozitele.
PSD insistă ca deficitul trebuie să fie diminuat ca o urmare firească a unei creșteri economice sănătoase, nu al tăierilor continue de investițiile ce sunt gura de oxigen a mediului de afaceri. De aceea, programul de relansare economică propus de #PSD este soluția firească pentru a proteja și susține companiile românești, aceasta fiind singura garanție a unei dezvoltării sănătoase a economiei noastre!”, a postat social-democratul pe Facebook.
Guvernul urmează să își asume răspunderea pentru reforma administrației și pentru pachetul de redresare economică, ambele documente urmând să fie adoptate, potrivit ministrului, în ședința de joi, 29 ianuarie.
„Noi avem proiectul finalizat, este un proiect care în mare măsură este cel pe care l-am pus în transparență deja în vara anului trecut. Sigur, de-a lungul toamnei, au mai fost discuții și în coaliție, proiectul a mai fost modificat, completat, ajustat, mai ales pe partea de reducere a costurilor la autoritățile locale și centrale și din punctul acesta de vedere, noi, la Ministerul Dezvoltării, suntem pregătiți să promovăm acest pachet. Cel mai important mesaj public este acela de reducere a cheltuielilor funcționării statului”, a explicat Cseke Attila la RFI.
Ministerul Dezboltării este pregătit de luni de zile cu pachetul legislativMinistrul a subliniat că reforma ar fi trebuit să intre deja în vigoare și că Ministerul Dezvoltării este pregătit de luni de zile cu pachetul legislativ.
„Îmi exprim o opinie personală, dacă poate ministrul să exprime o opinie personală: era binevenit ca acest pachet să fie deja în vigoare. Sigur, a trecut acum timpul, asta e, noi eram pregătiți de luni întregi cu acest pachet, Ministerul Dezvoltării era pregătit, cheltuielile statului trebuie reduse și acest pachet are măsuri ferme, concrete, în acest sens”, a afirmat el.
Cseke Attila a precizat că ministerul a închis anul 2025 cu rezultate bune, inclusiv achitarea integrală a facturilor către constructorii care derulează proiecte prin PNRR, programul „Anghel Saligny” și alte programe guvernamentale.
„Noi totuși am închis anul 2025 cu câteva rezultate aș spune notabile. Pe partea de investiții, am reușit să achităm toate facturile pe care le-am avut în Ministerul Dezvoltării, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp, ceea ce a însemnat că toți constructorii și-au primit banii pe facturile restante, fie că erau în PNRR, fie că erau în Anghel Saligny, fie în alte programe guvernamentale, ceea ce dă o altă bază de pornire pentru 2026”, a spus ministrul.
Cseke: „Statul vrea să se îngrijească de faptul că cei răi-platnici vor plăti și ei”În contextul reformei, șeful Dezvoltării a atras atenția asupra abuzurilor comise de unii contribuabili care profită de lacune legislative pentru a ocoli impozitele locale.
„Aceste măsuri aduc o eficientizare în funcționarea serviciilor publice. Acest pachet prevede câteva măsuri care aduc la suprafață abuzurile sau existența unor portițe care există astăzi în legislația din România. Am dat săptămâna trecută exemplul care a început să fie un fenomen, văd din cifrele cerute de la anumite primării, prin care avem cetățeni care evită plata impozitelor locale (…).
Acest pachet nu se îndreaptă împotriva contribuabilului de bună credință și de bun simț. Acest pachet vine să-i ofere o anumită siguranță că el nu este singur, că statul vrea să se îngrijească de faptul că cei răi-platnici vor plăti și ei (…).
Am dat exemplul referitor la înscrierea în evidența primăriilor a autoturismelor și în principal vorbim de autoturisme cu capacitate cilindrică mare (…) și pe care unii contribuabili, pentru că legea dădea această posibilitate, le scoteau din evidența primăriei în decembrie și o reînscriau în ianuarie și prin asta evitau impozitul anual (…).
Am avut situații în care autocare înregistrate au fost scoase din evidență, sigur, e un impozit și mai mare decât la un autoturism, un autocar care e evident că nu e folosit pentru familie, că e cu 50-55 de persoane, deci faci și un anumit venit, dar legea permitea acest lucru.
Deci lucrurile acestea trebuie rezolvate, nu putem merge cu acest sistem în care unii fentează în continuu. Am făcut o analiză pe două primării, din două zone diferite ale țării și am văzut că în relația 2026-2025, deci ianuarie 2026-decembrie 2025 și 2025 ianuarie și 2024 decembrie, fenomenul s-a triplat”, a explicat Cseke.
"Problema Groenlandei este una politică, iar la nivel militar noi ne concentrăm pe ce ne-am concentrat dintotdeauna, de-a lungul Alianței, să descurajăm și să apărăm Alianța împotriva oricărei amenințări. Toți șefii Apărării cu care am vorbit în mod obișnuit, nu a fost nicio schimbare în îndeplinirea misiunii noastre\", a declarat generalul Alexus G. Grynkewich marți, într-o conferință de presă, la comandamentul NATO de la Sibiu, scrie Agerpres.Acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă NATO este în pericol din cauza declarațiilor președintelui Trump privind Groenlanda și SUA ar putea părăsi Alianța.Generalul american Alexus Grynkewich a declarat și în 9 ianuarie, în timpul vizitei din Finlanda, că NATO este departe de a fi în criză."Consider că suntem departe de a fi într-o situație de criză în acest moment", a declarat el în Finlanda.Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, și generalul Alexus G. Grynkewich au vizitat,, marți, Centrul Național de Instruire Întrunită "Getica", din Cincu, după ce au susținut o conferință de presă.
2 Corinteni 5:17 – Așadar, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
Isaia 43:18-19 – „Nu vă mai aduceți aminte de lucrurile de odinioară și nu vă mai gândiți la cele din trecut. Iată, fac un lucru nou, care acum răsare: nu-l vedeți? Voi face un drum în pustiu și râuri în deșert.”
Ieremia 29:11 – „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”
Proverbe 3:5-6 – Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta. Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.
Apocalipsa 21:5 – Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Apoi a zis: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate.”
Efeseni 4:22-24 – Cu privire la felul vostru de viață de altădată, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare, și să vă înnoiți în duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și o sfințenie pe care le dă adevărul.
Isaia 40:30-31 – Chiar și tinerii obosesc și ostenesc, iar flăcăii se poticnesc și cad;dar cei ce nădăjduiesc în Domnul își vor înnoi puterea. Ei vor zbura ca vulturii, vor alerga și nu vor obosi, vor umbla și nu vor slăbi.
Rețeta fericirii în zece pași. Ce recomandă specialiștii să facem pentru a avea viața pe care ne-o dorim... | 1120 | 1140 | 1160 | 1180 | 1200 | 1220 | 1240 | 1260 | 1280 |...
AgoraVox Italia