Site-ul de stiri nr. 1 in Romania iti ofera informatia proaspata corecta obiectiva si documentata despre stirile de ultima ora.
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă intenția de a introduce treptat tarife mai ridicate pentru opt aliați europeni, până când SUA vor fi autorizate să cumpere teritoriul arctic.
„Germania și Franța sunt de acord: nu ne vom lăsa șantajați”, a declarat ministrul german de finanțe Lars Klingbeil, la Berlin, în cadrul unei conferințe cu omologul său francez Roland Lescure. La rândul său, oficialul francez a transmis că „șantajul între aliați și prieteni este inacceptabil”, potrivit Reuters.
UE pregătește un răspunsLiderii Uniunii Europene vor discuta joi, la un summit extraordinar la Bruxelles, un eventual pachet de taxe vamale de 93 de miliarde de euro asupra importurilor din SUA, care ar putea intra automat în vigoare pe 6 februarie, după o perioadă de suspendare de șase luni.
O altă opțiune aflată pe masă este activarea instrumentului anti-coerciție al UE, un mecanism încă nefolosit, considerat „opțiunea nucleară” în caz de eșec al negocierilor. Acesta ar putea restricționa accesul companiilor americane la achiziții publice, investiții și servicii financiare europene.
„Noi, europenii, trebuie să fim clari: s-a ajuns la limită. Mâna noastră este întinsă, dar nu suntem dispuși să fim șantajați”, a avertizat Klingbeil.
Replica Europei pentru WashingtonDeclarațiile celor doi vin după ce secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a calificat Europa drept „slabă” și a justificat planul președintelui Trump ca fiind o mișcare strategică pentru stabilitatea globală.
„Groenlanda poate fi apărată doar dacă face parte din SUA. Europenii proiectează slăbiciune, SUA proiectează putere”, a spus Bessent.
În replică, ministrul francez Roland Lescure a afirmat că Europa trebuie să-și consolideze competitivitatea și avantajul tehnologic pentru a demonstra că „nu este slabă”.
„Obiectivul nostru este să-l convingem, politicos dar ferm, pe Scott Bessent că se înșală”, a spus Lescure.
Bruxellesul se pregătește astfel pentru o nouă confruntare comercială cu Washingtonul, pe fondul unei crize diplomatice fără precedent generate de ambițiile americane privind Groenlanda.
Paella este o mâncare originară din Spania, mai exact din regiunea Valenciei, însă s-a răspândit pe tot teritoriul țării, devenind mâncarea tradițională spaniolă. Dacă ajungeți în Spania și încercați paella, cu siguranță veți dori să o preparați și dumneavoastră.
Acest fel de mâncare se prepară sub diverse forme, poate fi cu pui, cu porc, legume sau fructe de mare. Rețetele sunt numeroase, noi însă vă recomandăm o rețetă simplă pe care o puteți prepara acasă oricând, bucurându-vă de gustul inconfundabil, plin de savoare.
Ingrediente:1 ceapă mare; 2 ardei grași, verde și roșu;1 morcov;2 căței de usturoi;1 roșie mare decojită;150 grame de mazăre prefiartă;350 grame de orez cu bob lung;puțin șofran; puțin ulei de măsline;1 legătură de pătrunjel verde;1 kg de fructe de mare ( mix, amestec de calamari, creveți, scoici, bucăți de pește file, caracatiță)Mod de preparare:Ceapa tocată mărunt se călește în uleiul de măsline, într-o cratiță de teflon sau ceramică. Ideal este ca aceasta să fie dintr-un material antiaderent. Pentru prepararea acestui fel de mâncare foarte important este vasul în care se face. Există vase speciale în restaurantele de specialitate, dar fiind gătit acasă, important este să fie un vas de care să nu se lipească orezul.
Adăugați ulterior morcovii tocați foarte mărunt și ardeiul gras tot tocat. Se amestecă în timp ce se lasă la călit, aproximativ 3 minute, la foc mic. După ce acestea s-au călit, adăugați roșia tocată, usturoiul pisat și șofranul, care-i va da orezului o culoare galben-aurie. Mai lăsați amestecul la foc mic încă aproximativ 5 minute, apoi adăugați orezul bine spălat și strecurat, peste aceste ingrediente, amestecați ușor și adăugați aproximativ 1 litru de apă fiartă.
Dacă doriți să faceți paella cu pui, puteți să adăugați în loc de apă, supa în care ați fiert puiul. Și cu fructele de mare se poate proceda la fel, însă poate fi folosită și apă fiartă.
Lăsați la foc mic și acoperiți cratița. După ce a început să fiarbă, iar orezul este puțin înmuiat, adăugați fructele de mare bine spălate și mazărea, iar în final pătrunjelul tocat mărunt. Acoperiți apoi din nou cu capacul și lăsați să fiarbă la foc foarte mic, până când scade de tot apa. Condimentați după gust cu sare și piper, iar pentru cine iubește mâncare picantă puteți să adăugași boia iute.
Asezonați cu o lămâie alături și vă puteți bucura de gustul delicios al acestei mâncări hrănitoare, atât de renumită în Spania și în întreaga lume.
Cele mai crocante aripioare. Rețetă coreeană. Savuroase de te lingi pe degete„Echipaje ale Detașamentului de pompieri Petroșani au intervenit, astăzi, pentru a gestiona o situație de urgență generată de o explozie urmată de incendiu, la o centrală termică pe lemne aflată într-o casă din municipiul Lupeni. Pompierii au intervenit de urgență și au stins flăcările care se manifestau în interiorul camerei tehnice unde s-a produs deflagrația, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. La sosirea echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean, un bărbat care avea pe corp multiple traumatisme, se afla inconștient în afara încăperii, fiind scos în exterior de către vecini. Imediat au început manevrele de resuscitare, dar, din nefericire, victima în vârstă de 53 de ani nu a mai putut fi salvată”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit sursei citate, incendiul a fost limitat la camera tehnică, iar intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la restul locuinței. Cauzele producerii exploziei la sistemul de încălzire urmează să fie stabilite de specialiști.
Localitatea Cumpărătura se află chiar la intrarea în municipiul Suceava, pe drumul european E85 (DN2), una dintre cele mai circulate artere din nordul țării, motiv pentru care fermierii aleg frecvent acest punct pentru a-și face vizibil protestul.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, administratorul firmei a sesizat poliția pe 14 ianuarie, după ce a constatat că, în perioada 6–13 ianuarie, din aparatul SelfPay au fost efectuate multiple retrageri neautorizate.
Din ancheta polițiștilor a reieșit că două angajate ale magazinului au fost sunate de o persoană care s-a prezentat drept reprezentant al firmei ce gestionează aparatul SelfPay.
Sub pretextul unei „revizii tehnice”, acesta le-a dictat 32 de coduri formate din șase cifre, pe care femeile le-au introdus în aparat și au autorizat plățile aferente, fără să bănuiască escrocheria.
„Din cercetările efectuate a reieşit faptul că în perioada menţionată, două angajate ale societăţii în cauză ar fi fost contactate telefonic de către o persoană, în vederea efectuării unei actualizări/revizii a aparatului de self-pay deţinut de societate la punctul de lucru din Anieş. După aprobarea de către administrator a activităţii, angajatele ar fi fost induse în eroare să introducă în aparat 32 coduri formate din 6 cifre, dictate telefonic, şi ulterior să autorizeze plăţile menţionate pe aparat după introducerea codurilor”, a transmis IPJ.
Tânărul, reținut după percheziții la GalațiDupă administrarea probelor, pe 18 ianuarie au fost efectuate două percheziții domiciliare în județul Galați și a fost pus în aplicare un mandat de aducere pe numele adolescentului bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. În cursul zilei de luni, el urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Avertismentul polițiștilorIPJ Bistrița-Năsăud atrage atenția asupra acestei noi metode de fraudă, care vizează angajații sau administratorii magazinelor ce gestionează aparate de plată SelfPay.
„Dacă gestionaţi astfel de aparate/staţii, poliţiştii vă sfătuiesc să nu daţi curs solicitărilor telefonice şi să nu introduceţi coduri generate, mai ales dictate telefonic, să nu autorizaţi tranzacţii la recomandarea unor persoane necunoscute! Pentru revizii sau actualizări, chiar defecţiuni ale aparatelor este indicat să luaţi legătura cu persoane cunoscute, care să le verifice fizic, la punctul de lucru. Totodată, dacă sunteţi contactat de persoane care ridică suspiciuni, verificaţi temeinic, anunţaţi imediat Poliţia”, este avertismentul lansat de cei de la IPJ Bistriţa-Năsăud.
... | 95 | 100 | 105 | 110 | 115 | 120 | 125 | 130 | 135 |...
AgoraVox Italia